Samsung își dezvoltă propriul hardware GPU

septembrie 16 17:12 2014

Stire IT de ultima ora: Samsung își dezvoltă propriul hardware GPU

Samsung a depus un efort considerabil pentru a își crea propriul hardware pe segmentul de GPU-uri mobile.

Samsung GPU

În ultimii ani au atras de partea lor o serie de foști angajați de la AMD, Nvidia și Intel pentru a beneficia de cunoștințele acestora, și au investit destul de mult pe partea de cercetare. Cele mai recente rapoarte spun că progresele nu se lasă așteptate. Producătorul se bazează încă pe alți producători pentru soluțiile grafice pe care le folosesc în produsele lor, și din moment ce PowerVR, Qualcomm, ARM și Nvidia au soluții de tip SoC, competiția este destul de puternică.

Controlul complet asupra hardware-ului ar însemna o schimbare destul de mare pentru Samsung, și i-ar putea face și mai competitivi în lupta lor continuă cu Apple, chiar în viitorul apropiat. Soluția hardware a lui Samsung nu este gata, încă, iar compania ezită să anunțe în mod oficial acest lucru, cel puțin până nu vor realiza ceva notabil în acest segment. Istoria ne-a învățat însă în cazul dezvoltării de GPU-uri că aceasta este o piață extrem de competitivă, și probabil prina versiune de cip grafic a producătorului nu va fi o revelație.

Cât privește segmentul de procesoare Samsung are al său Exynos, care se descurcă destul de bine, iar următorul pas ar fi dezvoltarea unui GPU pe măsură, și fără îndoială vreun APU/SoC în viitorul apropiat. Acestea fiind spuse, este posibil să auzim mai multe despre inovațiile Samsung, poate chiar anul acesta.

Citeste toata stirea Samsung își dezvoltă propriul hardware GPU la playtech.ro.

Urmareste stirile IT & C si pe Facebook la adresa de web https://www.facebook.com/StiriITC si pe Twitter la adresa https://twitter.com/stiri_itc_ro. Daca ti-a placut aceasta stire, foloseste butoanele de socializare de mai jos pentru a raspandi stirea.  Nu rata celelalte stiri it. Vezi titlurile cele mai importante in sectiunea de mai jos.

  Article "tagged" as:
  Categories: