Săptămână plină pentru participanții la campionatul național de fotbal robotic

noiembrie 09 19:40 2012

Stire din categoria Hardware: Săptămână plină pentru participanții la campionatul național de fotbal robotic

Săptămâna care se încheie a fost una plină atât pentru organizatorii campionatului de fotbal robotic, cât și pentru cei care s-au înscris în proiect. Aceasta a debutat pe 5 noiembrie 2012 cu primul workshop din rândul celor patru oferite gratuit în cadrul proiectului și a continuat în data de 8 noiembrie 2012 cu ce-a dintâi sesiune de coaching.

Prima întâlnire dintre echipa inventeaza.ro, care deruleaza workshopurile și sesiunile de coaching și participanți a vizat, pe lângă familiarizarea cu roboții (cunoașterea elementelor componente, dar și a modalității de comunicare între aceștia) și o serie de aspecte de natură administrativă.

Astfel, cei 60 de studenți pasionați de programare, electronică și inteligență artificială înscriși au stabilit formula în care vor lucra pe mai departe de pe banca tehnică a echipelor de roboplayeri. Bineînțeles că fiecare dintre cele 15 echipe compuse din câte patru tehnicieni și-a ales și un nume pe măsură pentru finala de pe 15 decembrie, cum ar fi: “rofoboto”, “racheta”, “fc bitu”, “322 united” sau “resboiu”.

În ceea ce privește profilul participanților, ne bucurăm că ni s-au alăturat deopotrivă studenși și studente de la facultăți cu profil tehnic, din București și nu numai (Craiova, de exemplu), cu mai multă sau mai puțină experiență în competiții care presupun aspecte legate de programare sau robotică.

Fie că au aflat despre competiție de la prieteni și colegi, profesori, din media sau pur și simplu au văzut afișul proiectului și ne-au dat like pe facebook, aceștia ne-au mărturisit că, dincolo de pasiunea pentru domeniile în care se formează, s-au înscris în competiție pentru că: le-a plăcut ideea “de a combina sportul cu programarea”, pentru a învăța, a-și lărgi domeniul de cunoștințe sau a-și exersa programarea.

Să vadă “ce și cum” presupune participarea la campionatul de fotbal ne-au trecut pragul și o serie de elevi de la licee cu profil real. Deși competiția se adresează exclusiv studenților, elevii vor putea participa la workshop-uri, anticipând astfel o nouă ediție a campionatului.  Cel mai tânăr participant este încă un copil, dar este un adevărat fan al roboților, în special al celor pe care el însuși îi realizează din lego (după cum ne-a împărtășit). A venit însoțit de tatăl său pentru că vrea să afle “cum funcționează roboții” în realitate.

Pentru început, participanții au aflat din ce sunt compuși roboții și cum pot fi aceștia controlați prin wireless, iar în acest sens au instalat și rulat aplicațiile și librăriile necesare pentru a le vorbi roboților “pe limba lor”.  Totodată, pentru a înțelege mai bine ce presupune o astfel de competiție, studenții înscriși au avut ocazia de a clarifica aspecte legate de regulile de desfășurare a jocului, realizând demo-uri cu roboții.

Detalii referitoare la următoarele workshop-uri și sesiuni de coaching programate pentru perioada 12 – 29 noiembrie 2012 sunt disponibile pe site-ul oficial al proiectului.

Evenimentul este organizat de Centrul de Creație Tehnică pentru Tineret (inventeaza.ro) în colaborare cu Electrical Engineering STudents` European assoCiation Bucuresti (eeStec) și reprezintă un concept educațional inedit, adresat studenților din cadrul universităților cu profil tehnic pasionați de electronică, programare și inteligență artificială.

The post Săptămână plină pentru participanții la campionatul național de fotbal robotic appeared first on PC World Romania.

. Citeste toata stirea Săptămână plină pentru participanții la campionatul național de fotbal robotic la pcworld.ro.

Nu rata celelalte stiri din aceasta categorie. Vezi titlurile cele mai importante mai jos.

  Categories: