Încălzirea globală bate noi recorduri. Aprilie, a şaptea lună consecutivă declarată cea mai caldă din istorie

mai 16 05:40 2016

Techologie: Încălzirea globală bate noi recorduri. Aprilie, a şaptea lună consecutivă declarată cea mai caldă din istorie

Cifrele arată că luna aprilie a acestui an a bătut recordul precedent cu cea mai mare diferenţă de până acum şi este a treia lună consecutivă care reuşeşte această performanţă. Totodată, aprilie este a treia lună consecutivă în care temperatura medie înregistrată este cu un grad Celsius mai ridicată decât media înregistrată în perioada 1951 – 1980. Când acest lucru s-a petrecut pentru prima oară, în luna februarie a acestui an, oamenii de ştiinţă au început să vorbească despre „o urgenţă climatică”. Datele NASA, citate de The Guardian, arată că temperatura mării şi uscatului a fost, în luna aprilie a acestui an, cu 1,11 grade Celsius mai ridicată decât media întregistrată între 1951 şi 1980. Cifrele fac aproape inevitabil ca anul 2016 să fie, după 2015, cel mai cald an din istorie, iar diferenţa va fi, de asemenea, cea mai mare din istorie. „Este interesantă dimensiunea cu care batem recorduri. Totul se îndreaptă, clar, în direcţia greşită. Cercetătorii au avertizat despre asta cel puţ…. Sursa Încălzirea globală bate noi recorduri. Aprilie, a şaptea lună consecutivă declarată cea mai caldă din istorie – adevarul.ro.

Daca ti-a placut aceasta stire, foloseste butoanele de socializare de mai jos pentru a raspandi stirea. Nu rata celelalte stiri din Tech. Vezi titlurile cele mai importante in sectiunea de mai jos.