BenQ înregistrează cel mai bun prim trimestru din ultimii șapte ani la vânzările de proiectoare

mai 20 11:16 2015

Stire IT din Comunicatii: BenQ înregistrează cel mai bun prim trimestru din ultimii șapte ani la vânzările de proiectoare

BenQ a înregistrat în primul trimestru al anului 2015 vânzări cu 32% mai mari față de aceeași perioadă a anului trecut, pe o piață locală care s-a apreciat cu 15 procente. Astfel, BenQ are o cotă de 48% pe piața din România, înregistrând cele mai bune rezultate financiare ale primului trimestrul din 2008 până acum.benq W710Cea mai bună evoluție a vânzărilor BenQ a fost înregistrată pe segmentul videoproiectoarelor Full HD, unde compania își asigură 62% din piață, urmat de proiectoarele cu rezoluții WXGA (1280 x 800p) și SVGA. În aceeași perioadă, modelele BenQ capabile să proiecteze la distanță scurtă (Short Throw) au avut o creștere în vânzări de 125% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce piaţa din România pentru acest segment a crescut cu 30% faţă de trimestrul 1 2014.BenQ MX723 MW724 (1)„BenQ a avut o evoluţie mai bună decât ritmul de creştere a pieţei locale, iar principalul motor îl reprezintă segmentul instituțional, unde vânzările au crescut cu nu mai puțin de 68%. Utilizatorii se orientează tot mai mult spre videoproiectoare BenQ cu specificații de top – rezoluție Full HD, luminozitate a lămpii de peste 3.200 ANSI Lumeni, proiecție de la distanță scurtă, capabile să ofere o experiență unică în utilizare,” spune Dragoș Salamac, Team Leader BenQ CEE pentru România.

Astfel, cea mai bună dinamică la nivelul pieței a fost înregistrată pe segmentul proiectoarelor destinate mediului instituțional: o creştere de 31% la nivelul pieței, iar 68% dintre consumatorii acestei categorii au preferat să achiziționeze proiectoare BenQ. Segmentele de proiectoare BenQ pentru business și cele pentru acasă s-au apreciat la rândul lor cu 7%, respectiv 23%.

De asemenea, în perioada ianuarie – martie 2015, BenQ a raportat o creștere de 11% pe piața de proiectoare Home Cinema, asigurându-și o cotă de piață de 52% și poziția de lider.

În ceea ce privește luminozitatea, cea mai importantă creștere a fost înregistrată de BenQ în segmentul videoproiectoarelor între 3.000 – 3.499 ANSI Lumeni, cu 64% mai mult față de perioada similară a anului 2014, în timp ce piața totală pe acest segment s-a apreciat cu 21%.

 

 

The post BenQ înregistrează cel mai bun prim trimestru din ultimii șapte ani la vânzările de proiectoare appeared first on Revista connect Romania.

. Sursa BenQ înregistrează cel mai bun prim trimestru din ultimii șapte ani la vânzările de proiectoareconnect.ro.

Urmareste site-ul nostru si pe Facebook la adresa de web https://www.facebook.com/StiriITC si pe Twitter la adresa https://twitter.com/stiri_itc_ro. Daca ti-a placut aceasta stire, foloseste butoanele de socializare de mai jos pentru a raspandi stirea.  Nu rata celelalte stiri din comunicatii. Vezi titlurile cele mai importante mai jos.