Casa viitorului îți economisește banii: „consumă“ echilibrat și inteligent electricitate și căldură

august 13 15:17 2014

Stire IT de ultima ora: Casa viitorului îți economisește banii: „consumă“ echilibrat și inteligent electricitate și căldură

Au fost vremuri de huzur când oamenii plăteau energia termică și apa consumate la comun. Se lua consumul pe scară, se împărțea la numărul de apartamente, uneori se ținea cont și de numărul membrilor, și gata costul. Vremurile s-au schimbat cu apometre și repartitoare. Astfel se schimbă casa cu totul, casa viitorului va fi „inteligentă“.

smart home

V-am vorbit despre încuietorile inteligente și Internetul lucrurilor, dar mai rămân atâtea de adus în casă pentru a înlătura din grijile de zi cu zi. Casa inteligentă nu se schimbă radical, tot în pat dormi, tot în fotoliu te uiți la televizor și tot în bucătărie îți bei cafeaua și îți gătești mâncarea. Doar că întreg consumul pe care îl faci zilnic, lunar, anual se schimbă odată cu gadgeturile pe care le folosești pentru a controla totul.

Odată ce ai control asupra circuitului energiei electrice și căldurii din casă, ai control asupra costului. Intri în sufragerie și becul s-a aprins puțin, cât să vezi pe unde mergi. Pătrunzi mai mult în cameră și camera este iluminată automat mai mult. Ai plecat în altă cameră și lumina s-a stins. În cele câteva minute cât ai tranzitat zona reducerea a fost infimă, dar într-o lună înseamnă ceva. Într-un an înseamnă și mai mult.

Află și: Cheia casei viitorului va fi o aplicație pe telefon

Vara se apropie de final, dar încă mai avem cod galben de caniculă. E cald, prea cald. Ajungi acasă, pornești aerul condiționat, dar parcă merge în gol. Micșorezi mai mult temperatura, să se răcească totul mai repede, iar discul contorului se învârte ca un pur-sânge la hipodrom. Ai însă o casă inteligentă. Intri în ea și atmosfera e plăcută, 25 de grade Celsius când afară se dilată metalul, se înmoaie asfaltul și abia se târăsc oamenii sub 40-50 de grade Celsius.

Concept de casă inteligentă pe care o vom avea peste câțiva ani

Locuința „știa“ că ajungi acasă, a „văzut“ prin intermediul telefonului mobil că te-ai pus în mișcare, iar traseul era cel spre casă. Ajungi în 40-60 de minute de regulă, timp suficient cât atmosfera din casă să fie adusă acolo unde e bine. Dar e iarnă, poate, pleci de la serviciu și mergi spre casă. Casa inteligentă urcă temperatura, de la obișnuitele 16-20 de grade urcă la 25 de grade Celsius și atmosfera e primitoare, nu tremuri, nu „bagi cărbuni“ în centrala termică. Consumul inteligent e secretul costului redus.

Senzorii care știu mai bine decât un om

Omul e tare subiectiv și aproximează foarte prost consumul de orice. Senzorii sunt însă gestionați de un algoritm cu limite între care se încadrează fără probleme. În tabloul de curent electric ai un senzor care măsoară cât curent consumă casa ta, cât de aproape e de limita de bani fixată de tine și ce consumatori ai putea întrerupe. Ai uitat becul aprins în dormitor, ușa e închisă și tu nici nu-ți dai seama. Aplicația de pe smartphone, conectată la senzor, are această informație, iar o notificare scurtă îți aduce aminte.

Descoperă și: Cum ne vor schimba viața casa inteligentă și internetul lucrurilor

Vrei să speli vasele și apa e prea fierbinte. O combini cu rece, dar ai pus prea multă apă rece. Reglezi robinetul, dar consumi câțiva litri de apă în tot acest proces. Un senzor montat pe baterie ți-ar face combinația optimă, introducând dinainte pentru ce îți trebuie. De asemenea, dacă ai centrală sau boiler, pleacă direct din sursă încălzită suficient. Consumi mai puțin gaz, mai puțină apă știind ce anume îți trebuie și cât îți trebuie.

Secretul unei lumi „mai inteligente“ nu stă în automatizare, cum s-ar putea crede din tot ceea ce am scris noi, ci stă în gestiunea datelor. „În zilele în care nu ești acasă, poți seta sistemul să adopte un regim mai eficient, încălzind casa doar atunci când revii“, spune compania Istabai pe site-ul său. Oferă soluții de gestiune a încălzirii, de securizare a casei și de monitorizare a nivelului de confort bazată pe analiza ambientului. Istabai este unul dintre furnizorii de soluții din acest domeniu. Mai sunt și alții, mulți chiar, de la Google la ProSyt și chiar Smarthome.

„Cel mai important mesaj pe care trebuie să îl înțeleagă consumatorii obișnuiți e că astfel reduc consumul de energie. Automatizarea aceasta este o oportunitate de a optimiza totul“, a declarat pentru The Guardian Tom Kerber, director de cercetare la Park Associates. Apoi, o astfel de casă aduce și un plus de siguranță. Mike Harris, director Zonoff, companie specializată în domeniul caselor automatizate, a apreciat pentru The Guardian că deciziile oamenilor sunt influențate și de zona geografică în care se regăsesc.

„Întrucâtva, consumul redus de energie este o justificare. E ca atunci când reciclezi, te face să te simți bine că faci ceea ce e corect și, în același timp, deții o tehnologie interesantă“, a caracterizat Harris acest mediu. Totuși, casa inteligentă nu gândește pentru utilizator de fiecare dată. Trebuie să ai grijă de acest ecosistem casnic, să îți monitorizezi consumul și să nu risipești acolo unde o casă automatizată n-are acces (n.r.: televizor, computer, consolă video etc.).

smart home 2

Citeste toata stirea Casa viitorului îți economisește banii: „consumă“ echilibrat și inteligent electricitate și căldură la playtech.ro.

Urmareste stirile IT & C si pe Facebook la adresa de web https://www.facebook.com/StiriITC si pe Twitter la adresa https://twitter.com/stiri_itc_ro. Daca ti-a placut aceasta stire, foloseste butoanele de socializare de mai jos pentru a raspandi stirea.  Nu rata celelalte stiri it. Vezi titlurile cele mai importante in sectiunea de mai jos.