Noul HTC One – noi specificații, aliniate cu realitatea

martie 13 17:31 2014

Stire IT de ultima ora: Noul HTC One – noi specificații, aliniate cu realitatea

A apărut alt set specificații pentru noul HTC One sau, mai degrabă, alt set de zvonuri, care sunt ceva mai realiste.

HTC One New1

Noul HTC One va fi lansat oficial pe data de 25 martie, iar ultimele zvonuri prezintă o configurație hardware destul de realistă, bazată desigur pe elemente folosite și în dispozitivele companiilor concurente.

Din câte spune GSMArena.com, noul HTC One va avea un procesor Qualcomm Snapdragon 801, cu o frecvență de 2.3 GHz, (procesorul lui Galaxy S5 are același procesor tactat la 2.5 GHz). Va avea de asemenea 2 GB memorie RAM, un display de 5 inci FullHD, 16 GB memorie internă din care se spune că vor fi disponibili 10 GB, probabil atât de mult datorită noului sistem de operare Android 4.4.2 KitKat cu care va veni preinstalat. Pe lângă spațiul de stocare intern, fiind un singur model de 16 GB, flagship-ul producătorului va suporta și carduri SDXC cu o capacitate de până la 128 GB. Camera frontală se spune că va avea 5 megapixeli, iar acumulatorul 2600 mAh.

Una dintre marile probleme, să le spunem așa, ale lui HTC One, versiunea lansată în 2013, a fost camera UltraPixel pe care utilizatorul nu a înțeles-o cum trebuia și care avea efectiv 4 megapixeli. Din păcate, aceasta era destul de slabă din punct de vedere al detaliilor imaginilor capturate, fapt ce se datorează rezoluției mici. Din ce spune GSMArena, camera va fi aceeași, cu aceleași specificații. Mi-e greu totuși să cred că nu va avea loc un upgrade.

Telefonul va deține de asemenea o mulțime de funcții implementate de producător pentru a își promova calitatea sunetului și, desigur, calitatea imaginilor preluate cu camera UltraPixel.

HTC One GSMArena

Citeste toata stirea Noul HTC One – noi specificații, aliniate cu realitatea la playtech.ro.

Urmareste stirile IT & C si pe Facebook la adresa de web https://www.facebook.com/StiriITC si pe Twitter la adresa https://twitter.com/stiri_itc_ro. Daca ti-a placut aceasta stire, foloseste butoanele de socializare de mai jos pentru a raspandi stirea.  Nu rata celelalte stiri it. Vezi titlurile cele mai importante in sectiunea de mai jos.

  Article "tagged" as:
  Categories: