Febra exploziilor ajunge și la iPhone 3GS

februarie 03 09:50 2014

Stire IT de ultima ora: Febra exploziilor ajunge și la iPhone 3GS

nu mai sunt de mult o noutate, la fel şi aparatele din seria Galaxy S. Niciodată nu s-a întâmplat însă aşa ceva cu modelele iPhone 3GS.

Apple iphone 3gs battery balloons explozie

iPhone 3GS are o vârstă. Apple a lansat prima generaţia a acestor aparate în 2009, deşi a continuat să le producă mult timp după aceea. Vestea proastă a venit zilele trecute pentru unul dintre primii utilizatorii ai aparatului, care a reuşit să-l achiziţioneze la scurt timp după lansare.

Partea bună este că de această dată sau de pagube incomensurabile. Este vorba de un telefon al unui redactor la website-ul Letem Svetem Applem. După cum se poate vedea şi în imaginile alăturate, pe parcursul câtorva zile, bateria telefonului s-a umflat la aşa un nivel, încât a crăpat carcasa iPhone-ului 3GS care, între timp, a devenit, evident, nefuncţional.

Deşi este clar că o explozie era iminentă, din fericire nu a avut loc, iar utilizatorul terminalului a decis să nu-l mai utilizeze, în momentul în care a sesizat defecţiunea. Partea bună, dacă o putem numi aşa, este că proprietarul se mândreşte cu faptul că nu a mai avut probleme cu dipozitivul în cei patru ani şi jumătate de utilizare. Aparent, un oficial Apple l-a contactat deja pe cel care a sesizat problema în speranţa de a afla motivul din spatele acestui caz potenţial periculos.

La scurt timp după ce această poveste a ajuns pe internet, o situaţie similară a fost semnalizată pe Scribe de către Tim Beijavskis. Poza de mai jos provine de la al doilea caz.

iphone-3gs-battery-balloons-2

Citeste toata stirea Febra exploziilor ajunge și la iPhone 3GS la playtech.ro.

Urmareste stirile IT & C si pe Facebook la adresa de web https://www.facebook.com/StiriITC si pe Twitter la adresa https://twitter.com/stiri_itc_ro. Daca ti-a placut aceasta stire, foloseste butoanele de socializare de mai jos pentru a raspandi stirea.  Nu rata celelalte stiri it. Vezi titlurile cele mai importante in sectiunea de mai jos.

  Article "tagged" as:
  Categories: