8 functii care au disparut subit in noul Windows 8.1

octombrie 15 20:00 2013

Stire IT de ultima ora: 8 functii care au disparut subit in noul Windows 8.1

Cu toate eforturile pe care le-a facut Microsoft pentru imbunatatirea noului Windows 8.1, din pacate exista si .

microsoft-window-8.1-ad-reclama-promo_thumb

Exista multe avantaje in noul . Toti cei care au apucat sa se joace un pic cu el au apreciat instantaneu efortul facut de Microsoft de a slefui schimbarile radicale introduse odata cu Windows 8. E suficient sa va ganditi ca puteti porni implicit in interfata desktop sau ca butonul de Start a revenit in actiune si imediat veti intelege de ce trebuie sa faceti un update la noul sistem de operare. Integrarea cu SkyDrive este facuta cu cap, iar elementele definitorii pentru interfata Metro sunt vizibil mai finisate acum, decat in urma cu un an.

Din pacate, fara motive foarte evidente, gigantul din Redmond a decis cu aceasta ocazie sa mai si scoata din ecuatie cateva functii, unele mai indragite decat altele. Desi nu este exclus ca unele dintre ele sa-si faca aparitia intr-un update ulterior la Windows 8.1, exceptand indragitul buton de Start care de aceasta data vine cu alta functionalitate decat ne-am obisnuit in trecut, aproape de fiecare data Microsoft tine cu dintii de modificarile pe care le face.

windows-7-file-recovery-on-windows-8.1

Backup & System Image Recovery

Odata cu lansare Windows 8, cei de la Microsoft au introdus un sistem de backup foarte prietenos si intuitiv intitulat File History. Introducerea acelei functii nu s-a reflectat insa in eliminarea instrumentelor de backup folosite in Windows 7, motiv pentru care puteati cu usurinta, de exemplu, sa restaurati sistemul dintr-o imagine creata in urma cu cativa ani. Aceea functie isi mentinuse pana si titlul complet Backup & System Image Recovery.

Microsoft a considerat insa acele unelte de sistem ca fiind invechite, motiv pentru care in Windows 8.1 au fost eliminate. Noul sistem de operare va permite sa lucrati cu respectivele imagini pentru a accesa fisierele salvate in acest mod, dar nu va permite sa creati o imagine de backup a unui hard disk sau a partitiei de sistem.

Mai grav, din meniul avansat de startup a fost eliminata functia ,,System Image Recovery”, prin care va puteati reinvia sistemul dintr-o imagine salvata pe hard disk-ul intern, pe un stick USB sau pe un disc. De acum incolo, daca sunteti fanul backup-urilor sub forma de imagini, veti fi obligati sa folositi o solutie terta gen Acronis True Image Home.

windows 8.1 performanta rating

Windows Experience Index

Desi foarte multi utilizatori fara cunostinte avansate de benchmark-uri sau alte teste sintetice foloseau Windows Experience Index pentru a aprecia numeric performanta unui sistem, aceasta unealta niciodata nu a fost foarte completa sau utila. In practica, va testa in fundal performanta procesorului, a memoriei RAM, a GPU-ului si a hard disk-ului. Aceasta functie a fost eliminata din Windows 8.1, iar scorurile calculate pe alte versiuni, in cazul unui upgrade la noul sistem de operare nu mai sunt afisate in fereastra de System Information.

In cazul in care tineti neaparat la acea valoare numerica, exista totusi o pe care o puteti rula dintr-o fereastra de Command Prompt, inclusiv pe Windows 8.1. Este suficient sa introduceti comanda Winsat, urmata de litere precum cpu, mem, d3d, disk, media sau mfmedia si dupa cateva zeci de secunde veti obtine un scor. Ca un mic detaliu, daca vreti sa dezactivati rularea automata a testelor aferente Windows Experience Index pe versiunile anterioare de Windows o puteti face din Task Scheduler.

librarii enable libraries windows 8.1

Librarii de fisiere

Librariile care ne-au facut viata mai simpla in a gasi pana acum ceva in Windows Vista, 7 si 8 nu mai sunt atat de vizibile in Windows 8.1. Nu au fost scoase complet din sistem, si-au pierdut insa locul implicit din bara din stanga, motiv pentru care cei mai multi utilizatori de File Explorer au mari sanse sa ramana doar cu frustrarea ca Microsoft a luat o noua decizie neispirata. Respectivele librarii de documente, muzica si poze au fost inlocuite cu SkyDrive, o dovada a faptului ca gigantul din Redmond incearca sa va motiveze sa folositi aproape constant acest serviciu de stocare in cloud.

Eliminarea librariilor genereaza confuzie si din prisma faptului ca diverse aplicatii Metro, gen Photos, isi trag informatiile de acolo. Ca urmare, daca vreti sa va vedeti colectiile stufoase de fotografii in Photos, o operatiune banala devine subit complicata din prisma faptului ca nu este foarte intuitiv sa va adaugati un director cu imagini in libraria Pictures.

Solutia este sa accesati o fereastra de My Computer sau File Explorer, iar din meniul View din partea de sus a ferestrei sa faceti un click pe Navigation Pane, urmat de un al doilea click pe Show Libraries. Din acel moment puteti lucra la fel de bine ca inainte cu aceste colectii de fisiere.

skydrive make available offline windows 8.1

Optiunile de sincronizare SkyDrive

Windows 8 este ancorat intr-un mod vizibil in SkyDrive. Daca va incanta serviciul de stocare al celor de la Microsoft nu mai trebuie sa instalati nici o aplicatie suplimentara.

Din pacate, in Windows 8.1, numarul parametrilor configurabili a scazut subit. Nu mai puteti de exemplu sa modificati locatia directorului SkyDrive, pentru a-l muta pe o partitie cu mai mult spatiu, sunteti obligat sa-l aveti pe partitia de sistem. De asemenea, nu exista nici un mod intuitiv prin care sa va dati seama ce fisiere sunt disponibile offline. In principiu, doar acele documente care au fost deschise recent sau pe care ati facut click dreapta si ati ales optiunea ,,Make available offline” pot fi accesate ulterior fara o conexiune activa la internet.

Pentru functii mai avansate, exista optiunea de a instala aplicatia client SkyDrive, din pacate nu exista nici o siguranta ca Microsoft va continua sa o ofere pentru descarcare pe viitor.

Lipsa butonului de Start

La momentul lansarii Windows 8, Steven Sinofsky, care pe atunci era angajat Microsoft, impreuna cu echipa sa au considerat ca nu este necesar un buton de Start in interfata desktop. Mai mult, decizia respectiva a fost aparent bazata pe un studiu in urma caruia a iesit la iveala ca cei mai multi utilizatori de Windows nu mai fac click pe Start deoarece sau obisnuit sa foloseasca aproape de fiecare data bara de Quicklaunch si icoanele de pe desktop pentru a ajunge la informatiile de care au nevoie. Microsoft a revenit asupra deciziei si butonul de Start a redevenit o constanta.

Problema este una destul de neplacuta, deoarece, daca v-ati obisnuit sa nu mai aveti acel buton in coltul din stanga jos sau pur si simplu nu i-ati mai gasit utilitatea, opinia voastra se pare ca nu conteaza. Cum toata lumea s-a trezit fara un buton de Start acum un an, toata lumea primeste bonus un buton de Start in momentul in care instaleaza Windows 8.1, nu exista o cale de mijloc.

Prezenta faimosului buton este cu atat mai dubioasa cu cat nici macar nu va duce la meniul pe care vi-l aduceati aminte de la Windows 7. Nu faciliteaza o inchidere mai rapida a PC-ului, din mai putine click-uri si nici va ajuta sa accesati cu usurinta Panoul de Control. Nu face decat sa deschida meniul de Start din Windows 8.

Daca tot s-a creat o industrie in ultimul an in jurul aplicatiilor care functioneaza ca alternative la vechiul meniu de Start, sunt curios daca se va intampla acelasi lucru cu aplicatii menite sa va scape de butonul de Start din Windows 8.1.

windows 8.1 calendar apps

Facebook Chat si aplicatii de mesagerie

Aplicatia Messaging, parte a suitei de comunicatii, a facut picioare in Windows 8.1. Acel pachet de aplicatii utile acum nu mai include numele de Messaging in titlu, doar ,,Mail, Calendar and People”. In teorie, logica agestui gest banuiesc ca a avut o legatura cu Skype, care va veni probabil integrat adanc in noul sistem de operare. Versiunea pre-release de Skype pentru Windows 8.1 deja ofera un amalgam de functi care iti aduc apelurile recente pana si in ecranul de blocare al sistemului si iti afiseaza in orice moment notificari.

Problema cu Skype e ca nu va permite sa comunicati cu prietenii de pe Facebook si, daca foloseati Messaging pentru aceasta placuta activitate. ati ramas cu buza umflata. In teorie, Microsoft a anuntat in luna iunie ca Facebook va aduce o aplicatie dedicata pentru Windows 8, acel lucru nu s-a intamplat inca si deja apare Windows 8.1. Speram doar sa nu se intample ce s-a intamplat si cu aplicatia Facebook pentru Windows Phone care este realizata exclusiv de Microsoft din totdeauna si compania lui Zuckerberg nu pare foarte interesata de platforma gigantului din Redmond.

Integrarea Photos cu serviciile foto

Partea buna este ca noua aplicatie Photos din Windows 8.1 vine cu functii de baza de editare, partea rea este ca nu mai vine cu partile bune ale aceleeasi aplicatii pentru Windows 8. Prin aplicatia Photos inclusa in sistemul de operare lansat anul trecut, era o bucurie sa vezi la un loc fotografii din Facebook, Flickr si SkyDrive. Acum toate aceste functii au fost sterse cu buretele si sunteti limitat la a naviga prin fotografiile stocate offline in computer. Nici macar imaginile pe care le aveti in SkyDrive, serviciul celor de la Microsoft, nu mai pot fi vazute cu aplicatia Photos.

Daca ar fi sa fim optimisti, in curand vom vedea o aplicatie de Flickr a celor de la Yahoo si o aplicatie Facebook in Windows Store. Daca suntem realisti, aceste aplicatii nu vor exista in viitorul apropiat.

microsoft windows 8 touch keyboard mouse

Conceptul de hub-uri din Windows 8.1

Aplicatia Photos nu mai acceseaza imagini din mai multe servicii online, aplicatia Messaging care va permitea sa purtati conversatii cross-platform de asemenea a iesit din ecuatie, iar Calendar nu va mai permite sa va accesati decat programarile din Outlook.com sau Exchange, nu si din Google Calendar.

Cu alte cuvinte, niste hub-uri de activitati au devenit subit dedicate fie unui singur scop, fie unuia sau mai multor servicii Microsoft. In teorie, gigantul din Redmond trebuia sa-si permita acest lux cand existau aplicatii dedicate din partea unor companii precum Facebook, Yahoo sau Google pentru respectivele functii taiate cu ghilotina pe timpul tranzitiei de la Windows 8 la Windows 8.1. Cine stie, poate hub-urile de activitati au fost incluse in Windows 8 doar pentru a grabi un pic adoptia respectivului sistem de operare, ca acum sa vedem din nou reteta clasica de o aplicatie pentru o functie sau un serviciu.

Concluzie

Acest articol a fost realizat pe marginea celei mai recente versiuni Preview de Windows 8.1. Din pacate, nu cred ca se va mai schimba ceva pana cand cel mai nou sistem de operare al celor de la Microsoft va fi instalat in versiune finala.

Concluzia este ca un numar de elemente bune din Windows 8 au fost aruncate si, desi noul SO are si cateva beneficii, acestea nu ar fi trebuit sa mai implice sub nici o forma minusuri. Nu ramane decat sa speram ca Microsoft ne va surprinde placut si unele dintre aceste neajunsuri vor fi remediate intr-un timp relativ scurt.

Citeste toata stirea 8 functii care au disparut subit in noul Windows 8.1 la playtech.ro.

Urmareste stirile IT & C si pe Facebook la adresa de web https://www.facebook.com/StiriITC si pe Twitter la adresa https://twitter.com/stiri_itc_ro. Daca ti-a placut aceasta stire, foloseste butoanele de socializare de mai jos pentru a raspandi stirea.  Nu rata celelalte stiri it. Vezi titlurile cele mai importante in sectiunea de mai jos.

  Article "tagged" as:
  Categories: