500GB de mobilitate de la Hitachi

ianuarie 06 20:47 2008

technogeek.ro: Se pare că japonezilor le place să înceapă fiecare an în forţă. Vă reamintesc că anul 2007 l-au început anunţând primul hard-disk de 1 TB. Anul acesta este vorba despre un hard-disk mic de 2.5”, pentru calculatoare sau dispozitive portabile. Are “doar” jumătate de terra-byte, dar este cel mai mare din clasa aceasta.

Noul Travelstar 5K500 a fost anunţat pe 3 ianuarie. Disponibil în variante de 400 şi 500 GB, acest hard-disk face parte din a 4-a generaţie de discuri Hitachi ce foloseşte tehnologia de înregistrare magnetică perpendiculară. Se adevereşte, iată, că tehnologia e viabilă şi că va duce la creşteri considerabile a capacităţii discurilor.

Bineînţeles, japonezii au echipat discul cu o interfată Serial-ATA (SATA) ce permite transferuri de până la 3 Gb/s astfel încât să nu vă plictisiţi în timp ce încercaţi să-l umpleţi cu până la 500 de ore de înregistrări video digitale sau 125.000 de melodii!

Detalii la technogeek.ro