LSE LanParty V10 – Jocuri, demonstratii si multa nebunie

noiembrie 25 09:58 2013

Stire din categoria Hardware: LSE LanParty V10 – Jocuri, demonstratii si multa nebunie

LSE LanParty V10

 

In urma cu un an si jumatate participam pentru prima oara la un LanParty organizat de Liga Studentilor Electronisti si eram placut impresionati de atmosfera pe care am gasit-o la fata locului. Atat de impresionati incat in martie anul acesta participam la editia cu numarul 9 si ne hotaram ca la urmatoarea editie sa ne implicam mai serios in sustinerea acestui eveniment.

Fiind oameni de cuvant, anul acesta ne-am pregatit intens pentru editia cu numarul 10, am schimbat strategia si ne-am pus pe treaba alaturi de parteneri traditionali, dar si impreuna cu unii parteneri noi care ne-au ajutat sa dam o noua dimensiune evenimentului.

Daca tot ne-am decis sa facem ceva mai mult decat o simpla demonstratie, nu se putea sa organizam toata nebunia gameristica de capul nostru (chiar daca studentii de la LSE au fost extraordinari in a ne pune la dispozitie orice am avut nevoie), asa ca am apelat la experti, cooptand-ui pe cei de la WASD pentru a organiza, arbitra si superviza toate challenge-urile legate de gaming. Nu in ultimul rand, echipa tartorului Fulger a oferit si premii, dar si demonstratii pentru cei interesati de tehnologii importante pentru gameri, cum ar fi monitoarele de 120Hz.

Impreuna cu WASD si cei de la LSE am pus la cale desfasurarea evenimentelor, am repartizat premiile si evident am implicat o serie intreaga de parteneri inimosi in acest eveniment. Cei de la GIGABYTE, AMD, Allview, Kingston, Noctua, Corsair, Nvidia, EK Water Blocks si GamesMagazin.ro au oferit o puzderie de premii pentru tinerii nostri gameri si le multumim pe aceasta cale. In afara de partenerii LAB501 si WASD, la fata locului au fost prezenti in calitate de sponsori si cei de la Red Bull, PC Garage si TP-Link.

Dupa cum vedeti, am avut alaturi de noi nume cat se poate de grele din industrie, dar si o echipa dedicata si entuziasta, mai precis Liga Studentilor Electronisti, care au facut totul posibil si au organizat unul dintre cele mai mari evenimente de tip Bring your own computer din tara noastra in ultimii ani. Si nu glumesc deloc cand spun asta!!! Prin urmare cred ca nu este greu sa va imaginati ce s-a intamplat acolo… Demonstratii, concursuri, multe premii si nu in ultimul rand multa pasiune si daruire din partea unor copii extraordinari. Sa vedem deci cum au decurs ostilitatile.

Intro

Pages: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17

  Article "tagged" as:
  Categories: