Facebook avertizeaza victimele malware-ului DNSChanger

iulie 09 11:20 2012

Facebook avertizeaza victimele malware-ului DNSChanger.

Facebook avertizeaza victimele malware-ului DNSChanger

Facebook a inceput sa anunte victimele malware-ului DNSChanger care au vizitat site-ul de socializare, avertozind ca in cazul in care nu isi curata sistemele, incepand cu 9 iulie vor fi deconectati de la internet.

Astfel cel mai mare site de socializare din lume se alatura efortului de eradicare a acestui malware, efort sustinut de experti in securitatea informatica din sectorul public, privat si chiar academic. Facebook va putea sa-si anunte userii infectati urmand sa ii redirectioneze catre o pagina cu instructiuni complete legate de modul in care isi pot curata computerele sau reteaua din care fac parte. Actiuni similare au fost realizate si de catre alte companii, ca spre exemplu Google, care a informat userii direct pe pagina motorului de cautare.

Pentru cei care nu stiu, DNSChanger este un program de tip troian, care deturneaza cautarile utilizatorilor, afiseaza publicitate malitioasa si ii redirectioneaza pe cei infectati catre site-uri fake. Toate acestea sunt posibile prin fortarea computerelor vizate sa utilizeze servere DNS controlate de atacatori.

FBI-ul a reusit sa anihileze miscarea DNSChanger in noiembrie 2o11, urmand sa ancheteze fenomenul si sa inlocuiasca serverele DNS afectate cu altele curate, intretinute de o organizatie non-profit numita Internet Systems Consortium.

Problema care apare consta in faptul ca incepand cu 9 iulie toate serverele inca afectate de DNSChanger vor fi inchise, iar cei infectati la acea data, nu vor mai putea sa acceseze internetul. Conform computerworld.com, la ora actuala mai exista in lume peste 350.000 de dispozitive infectate, dintr-un total de 4 milioane afectate initial.

Ramane sa vedem in ce masura, actiunea celor de la Facebook va duce la scaderea numarului de oameni care se vor trezi pe data de 9 iulie fara acces la retea.

. Articol/Stire de playtech.ro.

  Categories: