NHL 22, lansat oficial de EA Sports. Jocul a fost dezvoltat și în România


octombrie 15 16:14 2021

Stire IT din Comunicatii: NHL 22, lansat oficial de EA Sports. Jocul a fost dezvoltat și în România

EA a lansat NHL 22, disponibil începând de azi la nivel global. Fiind primul joc NHL dezvoltat cu ajutorul motorului grafic Frostbite, NHL 22 aduce îmbunătățiri grafice și actualizări la nivel vizual, în ceea ce privește aspectul arenelor, detaliile jucătorilor și efectele luminoase.

În plus, a fost introdus și Superstar X-Factors, un nou sistem de abilități care introduce în joc trăsăturile speciale ale jucătorilor din ligă.

Motorul Frostbite redă detaliile la rezoluție mai înaltă. Iar AI-ul jucătorilor beneficiază de o orientare îmbunătățită în spațiu, putând urmări și reacționa mai bine la acțiunea din jur. Mai mult, cu noua transmisiune live cu realitate augmentată, jucătorii pot vedea statisticile jocului chiar în timpul meciului, acestea fiind reflectate pe suprafețele arenelor.

Funcția Superstar X-Factors introduce o notă realistă în NHL 22, cei mai buni jucători din joc reflectând personalitățile din viața reală.

Funcția Superstar X-Factors influențează toate modurile de joc ale NHL 22, inclusiv modurile Be A Pro, Franchise Mode, World of Chel și Hockey Ultimate Team (HUT). În modul Be A Pro, gamerii pot accesa povești întinse pe mai multe sezoane cu un sistem revizuit de progres care include acum și X-Factors. World of Chel a fost eficientizat și dispune acum de un nou hub care le oferă utilizatorilor funcțiile jucătorilor, dar și de funcția reorganizată Party Flow, care permite migrarea între jocuri alături de prieteni.

Funcția X-Factor Superstars este integrată în sistemele modului Franchise, de la recrutarea profesioniștilor și a amatorilor, chimia echipei, la semnarea cu jucătorii liberi de contract. Jucătorii pot construi o echipă nouă de la 0 sau pot alege Seattle Kraken, noua echipă din NHL 22. De asemenea, pot adăuga o a 33-a echipă în ligă, cu care pot juca. 50 de jucători X-Factor vor primi iteme speciale în HUT, numite Power-up player items, ce pot fi actualizate în cursul sezonului, în funcție de conținutul live.

De asemenea, la începutul lunii decembrie, un nou update va introduce Roster Sharing, o funcție mult așteptată de comunitate, care le permită jucătorilor să descarce și să distribuie listele lor de jucători de top folosiți în modul Franchise.

EA SPORTS NHL 22, dezvoltat de EA România și EA Vancouver, este cotat E10+ (conținutul este adecvat copiilor cu vârsta de peste 10 ani) și este disponibil pe platformele Xbox Series X|S și  PlayStation 5, dar și Xbox One și PlayStation 4.

The post NHL 22, lansat oficial de EA Sports. Jocul a fost dezvoltat și în România appeared first on gadgets & lifestyle..

. Sursa connect.ro.

Daca ti-a placut aceasta stire, foloseste butoanele de socializare de mai jos pentru a raspandi stirea.  Nu rata celelalte stiri din comunicatii. Vezi titlurile cele mai importante mai jos.

scrie un comentariu

0 Comments

Nu sunt comentarii!

Tu poti fi primul care incepe o conversatie.

Scrie un comentariu

Datele tale sunt in siguranta! Adresa ta de email nu va fi publicata. Toate campurile sunt obligatorii.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.