Huawei P50 are în sfârșit o dată oficială de lansare


iulie 19 13:03 2021

Stire IT din Comunicatii: Huawei P50 are în sfârșit o dată oficială de lansare

Seria Huawei P50 era așteptată să se lanseze încă din luna martie, al cărei sfârșit era până acum asociat cu seria P a producătorului chinez, însă în acest an își va face apariția mult mai târziu. Astfel, data oficială de prezentare a noii serii este de 29 iulie, o zi în care, conform lui Richard Yu, CEO-ul Huawei, „vom vedea o nouă eră a fotografiei cu telefonul mobil”.

Data de 29 iulie a mai fost speculată anterior, însă acum a trecut oficial de stadiul de zvon în urma unei postări a gigantului din Shenzhen de pe pagina sa de Weibo. Există și un zvon care spune că Huawei P50 va avea în interiorul său o versiune de Snapdragon 888 doar cu conectivitate LTE, însă nu știm nimic despre viitoarele procesoare de pe Pro și eventuala versiune Pro+. Ne putem aștepta însă ca acestea să vină inițial cu procesoare Kirin 9000 și să facă trecerea la Snapdragon 888 atunci când criza de componente va fi rezolvată.

Ce știm cu siguranță însă este că seria P50 de la Huawei va veni cu HarmonyOS 2.0, noul sistem de operare al producătorului chinez. De asemenea, smartphone-urile vor fi dotate cel mai probabil cu o încărcare rapidă pe 66W și există posibilitatea integrării unui senzor de 1 inch de la Sony, precum și a unui senzor de 1/1.18 pentru ultrawide.

Multe zvonuri au existat și cu privire la aspectul camerei de pe spatele telefoanelor, alcătuită din două decupaje care ar urma să fie considerabil mai mari decât până acum

The post Huawei P50 are în sfârșit o dată oficială de lansare appeared first on gadgets & lifestyle..

. Sursa connect.ro.

Daca ti-a placut aceasta stire, foloseste butoanele de socializare de mai jos pentru a raspandi stirea.  Nu rata celelalte stiri din comunicatii. Vezi titlurile cele mai importante mai jos.

  Article "tagged" as:
  Categories:
scrie un comentariu

0 Comments

Nu sunt comentarii!

Tu poti fi primul care incepe o conversatie.

Scrie un comentariu

Datele tale sunt in siguranta! Adresa ta de email nu va fi publicata. Toate campurile sunt obligatorii.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.