Galaxy Z Fold 3 și Z Flip 3 au „scăpat” în presă. Cum arată și ce funcții vor avea noile pliabile Samsung


mai 03 14:52 2021

Stire IT din Comunicatii: Galaxy Z Fold 3 și Z Flip 3 au „scăpat” în presă. Cum arată și ce funcții vor avea noile pliabile Samsung

După lansarea „celor mai puternice produse Galaxy” (noile laptop-uri), care a avut loc săptămâna trecută, Samsung își va îndrepta acum atenția către noua sa generație de telefoane pliabile, Galaxy Z Fold 3 și Galaxy Z Flip 3, pereche care ar urma să se lanseze peste câteva luni. Multe dintre specificațiile și funcțiile pe care le vor avea noile pliabile Samsung au fost deja aflate, însă recent, un leak important a confirmat ceea ce până acum erau doar zvonuri.

Astfel, Galaxy Z Fold 3 ar urma să aibă o cameră sub display-ul principal, poziționată în același loc ca cea de pe Galaxy Z Fold 2. De asemenea, nu va lipsi integrarea cu S Pen-ul accesoriul celor de la Samsung rezervat de obicei gamei Note, însă care și-a făcut apariția și pe recent-lansata gamă S21. La fel ca la aceasta, stylus-ul nu va putea fi ținut în telefon, însă este posibil ca Samsung să prezinte o husă specială, cu un loc dedicat S Pen-ului.

The Galaxy Z Fold 3 and Z Flip 3 both have Flat Aluminum sides like Sony phones & iPhones.

As I said in today's video, this is done to create an illusion that there is no gap, but in reality there is a very small one. pic.twitter.com/MZnuwPIYpL

— Anthony (@TheGalox_) May 2, 2021

Într-una din imagini, se poate vedea cum S Pen-ul este folosit pentru a lua notițe în timpul unei conferințe video, și tot aici se poate vedea lipsa unui cutout pentru cameră, ceea ce confirmă prezența camerei sub-display (care aparent este mult mai bună decât cea implementată pe ZTE Axon 20 5G).

Official design of the back camera of the SAMSUNG FOLD 3 #leak #video #zfold3 #official There is Under Display Camera. @TheGalox_ @UniverseIce @MaxWinebach pic.twitter.com/dttFshfegN

— Szczepan Karpiel-Bułecka (@BuKarpiel) May 2, 2021

Alături de informațiile despre S Pen și cameră, a apărut și o fotografie cu spatele pliabilului Z Fold 3, care se pare că nu va adopta acel ansamblu de cameră denumit Contour Cut, care acoperă inclusiv colțul telefonului, preferând unul mai simplu, similar cu modelele anterioare. Se observă și trei camere, însă niciuna dintre ele nu pare să fie de tip periscop.

În ceea ce privește Z Flip-ul, acesta a „sărit” o generație, pentru a avea un nume similar cu fratele său, Z Fold 3. Telefonul care se pliază pe verticală va face de asemenea și o modificare la ansamblul de cameră, care va deveni unul vertical. Micul pliabil va avea Gorilla Glass Victus și pe față, și pe spate și va aduce un display secundar mai mare decât prima generație, pentru a afișa mai multe informații. Z Flip 3 va fi disponibil în cel puțin 4 nuanțe diferite, și fiecare dintre acestea va avea un aspect „dual-tone”, în două culori.

The post Galaxy Z Fold 3 și Z Flip 3 au „scăpat” în presă. Cum arată și ce funcții vor avea noile pliabile Samsung appeared first on gadgets & lifestyle..

. Sursa connect.ro.

Daca ti-a placut aceasta stire, foloseste butoanele de socializare de mai jos pentru a raspandi stirea.  Nu rata celelalte stiri din comunicatii. Vezi titlurile cele mai importante mai jos.

scrie un comentariu

0 Comments

Nu sunt comentarii!

Tu poti fi primul care incepe o conversatie.

Scrie un comentariu

Datele tale sunt in siguranta! Adresa ta de email nu va fi publicata. Toate campurile sunt obligatorii.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.