Arrival și Uber lucrează la o mașină electrică pentru ride-sharing


mai 04 14:45 2021

Stire IT din Comunicatii: Arrival și Uber lucrează la o mașină electrică pentru ride-sharing

Arrival, un startup de vehicule electrice din Marea Britanie, a început să lucreze alături de Uber la dezvoltarea unei mașini electrice care este „special construită” pentru servicii de ride-hailing. Mașina ar urma să intre în producție la sfârșitul lui 2023 și, deși este realizată în colaborare cu Uber, nu va fi folosită exclusiv de compania americană.

Arrival spune că scopul său este de a crea un vehicul accesibil din punct de vedere financiar, care să îi atragă pe majoritatea șoferilor care lucrează cu aplicații de ride-sharing din întreaga lume.

Startup-ul britanic s-a listat la bursă în luna martie a acestui an, la doar 6 ani după ce a fost fondat (2015), și lucrează și la dezvoltarea unor dube electrice, UPS fiind clientul său pentru acest proiect, precum și la crearea unor autobuze electrice. Printre susținătorii săi se numără și Hyundai și KIA.

Cele două companii care lucrează la dezvoltarea mașinii electrice au publicat și câteva rendere ale interiorului său, menționând că designul final va fi prezentat până la sfârșitul anului. Până atunci, acestea vor să implice și câțiva șoferi în procesul de design.

Foto: Arrival

Interiorul prezentat în imaginile de până acum nu este unul foarte spectaculos sau extravagant, ci simplu și destul de similar cu cel pe care îl întâlnim deja pe anumite mașini electrice, precum Model 3 sau Model Y de la Tesla – este prezent și un ecran de control montat pe bord, iar volanul are doar două rotițe.

Există însă și câteva diferențe subtile care vor avea rolul, conform Arrival, de a îmbunătăți experiența de ride-hailing atât pentru șofer, cât și pentru pasageri. Spre exemplu, scaunul șoferului este realizat pentru a ușura presiunea fizică pe care o simt aceștia atunci când conduc ore în șir. Scaunul din față al pasagerului se poate lăsa pentru a crea mai mult spațiu pentru picioare, iar bancheta din spate are un aspect uniform, fără diferențe de nivel, pentru a intra și a ieși mai ușor din mașină.

Foto: Arrival

Scopul proiectului este de a crea un vehicul electric accesibil „din prima”, conform lui Tom Elvidge, vicepreședintele Arrival. Compania britanică spune că poate reduce radical costul producerii acestor mașini prin folosirea unor așa-numite „microfabrici”, care vor fi locații automatizate, cu o dimensiune mai redusă decât fabricile obișnuite care produc mașini electrice.

The post Arrival și Uber lucrează la o mașină electrică pentru ride-sharing appeared first on gadgets & lifestyle..

. Sursa connect.ro.

Daca ti-a placut aceasta stire, foloseste butoanele de socializare de mai jos pentru a raspandi stirea.  Nu rata celelalte stiri din comunicatii. Vezi titlurile cele mai importante mai jos.

scrie un comentariu

0 Comments

Nu sunt comentarii!

Tu poti fi primul care incepe o conversatie.

Scrie un comentariu

Datele tale sunt in siguranta! Adresa ta de email nu va fi publicata. Toate campurile sunt obligatorii.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.