REVIEW Motorola moto g30 – Performanță la 999 de lei


aprilie 13 11:35 2021

Stire IT din Comunicatii: REVIEW Motorola moto g30 – Performanță la 999 de lei

După ce am testat în urmă cu ceva timp moto g100, cel mai puternic dispozitiv din gama moto g a celor de la Motorola, a venit rândul lui g30 să ajungă în redacția noastră, acesta fiind un dispozitiv cu specificații nu la fel de puternice, însă o performanță cu care speră să facă uitat acest lucru.

În cutia lui moto g30 găsești, pe lângă telefon, un încărcător și cablul aferent, precum și câteva hârtii, inclusiv garanția. De asemenea, telefonul vine cu o husă de protecție transparentă, care este deja aplicată pe spatele său, însă pe care eu am dat-o jos, pentru că nu sunt un fan al acestui tip de huse – mi se pare că oferă unui telefon un aspect ieftin, deloc flatant. 

De la bun început vei observa că moto g30 este un telefon destul de gros – are 9,1mm, însă în ciuda acestui fapt are o greutate de 200 de grame, mai puțin decât ai crede la primul contact. Telefonul arată bine, mai ales pentru un dispozitiv care se situează oarecum fix la intrarea în zona de midrange. Cadrul și spatele sunt realizate din plastic, iar ecranul este acoperit de sticlă. Motorola spune și că g30 are un design care respinge apa, deși nu știu exact cam care ar fi echivalentul acestuia în IP rating.

  • moto g30
  • moto g30
  • moto g30
  • moto g30
  • moto g30
  • moto g30

Sunt două versiuni de culoare disponibile pentru acest telefon: Phantom Black (cunoscut și ca Dark Pearl) și Pastel Sky, iar eu am primit-o pe prima dintre ele. Pe spate avem un finisaj glossy-mat care nu reține foarte multe amprente, și un senzor de amprentă (cel mai bun loc pentru plasamentul acestuia, în opinia mea), iar în lumină telefonul surprinde tot felul de nuanțe, de la negru, la albastru și rozaliu. E un design care reușește cumva să iasă în evidență și să fie și destul de discret în același timp pentru a nu fi remarcat de alte persoane. Știu, e un combo bizar, dar funcționează destul de bine.

moto g30

Toate butoanele se găsesc pe partea dreaptă, acolo unde avem controlul de volum, butonul de power și butonul dedicat Google Assistant, prin care poți activa rapid asistentul digital al americanilor și să îți setezi meeting-uri în calendar, să aprinzi lumina prin casă sau orice altceva mai dorești să faci, în funcție de cât de mult folosești ecosistemul Google. Jos vei găsi portul USB-C și un difuzor, iar în partea de sus se află un jack de căști de 3,5mm.

Ecran de 90Hz

În ceea ce privește display-ul, Motorola a pus pe g30 un IPS LCD de 6,5 inci și cu o rezoluție HD (720 x 1600 de pixeli), cu un aspect ratio de 20:9. E puțin dezamăgitor să vezi doar o rezoluție de 720 de pixeli pe un telefon în 2021, însă strategia producătorului aici a fost de a oferi altceva în locul unei rezoluții mai ridicate, mai exact o rată de refresh de 90Hz. 

moto g30

Moto g30 este probabil cel mai ieftin telefon pe care am găsit o rată de refresh de 90Hz, care oferă navigării prin meniu și comportamentului în jocuri o viteză spectaculoasă pentru un device la acest preț. Ideea aceasta a companiei de a sacrifica puțin din calitate pentru o experiență mai fluidă și mult mai rapidă mi se pare foarte inspirată, mai ales că am întâlnit multe telefoane din același segment de preț care aveau probleme dese cu blocarea în diferite aplicații sau pur și simplu care se mișcau „cu încetinitorul”.

În ceea ce privește vizionarea de videoclipuri, rezultatele sunt decente. Sunetul este destul de puternic și clar, deși vine dintr-un singur difuzor, situat în partea de jos, iar luminozitatea este și ea foarte bună, chiar și atunci când folosești telefonul afară, sub lumina soarelui. Evident, nu vei putea vedea videoclipuri la calitate 4K, însă pentru această categorie de preț, consider că experiența video este una mulțumitoare, deși mi-ar fi plăcut ca Motorola să lucreze puțin mai mult la acuratețea culorilor, care sunt puțin prea deschise dând o nuanță ușor ștearsă per total ecranului. 

moto g30

Performanță foarte bună

Bineînțeles, la performanță ajută și un procesor Snapdragon 662, realizat pe 11nm, de la Qualcomm, alături de grafica Adreno 610 și o configurație de 6GB de memorie RAM și 128GB de memorie de stocare (în versiunea primită de mine, existând alte două modele de configurație: 4GB RAM / 64GB stocare, 4GB RAM / 128GB stocare).De apreciat este faptul că Motorola a adăugat o stocare destul de generoasă pentru una din variante.

Am jucat Contest of Champions de la Marvel, precum și puțin PUBG și nu pot să spun că am avut motive să mă plâng. Ba dimpotrivă, funcția Game Time, care pornește automat pe telefoanele Motorola atunci când deschizi un joc, și-a arătat aici utilitatea, optimizând excelent g30-ul pentru jocurile pe care le-am încercat pe el. 

moto g30

Pentru pasionații de teste sintetice, menționez și rezultatele din Geekbench ale telefonului: 304 în single-core și 1249 în multi-core.

Moto g30 este foarte bun și din punct de vedere al autonomiei – am scos aproximativ o zi și jumătate de utilizare din el, cu task-uri de zi cu zi și puțin mai multă joacă decât de obicei. Dacă nu obișnuiești să te joci deloc pe telefon, sunt sigur că poți scoate 2 zile de autonomie fără probleme. Încărcarea se face pe 20W, cu fast charger-ul din dotare, iar cei 5000mAh vor fi încărcați complet în aproximativ o oră și câteva minute. 

Camera

Ansamblul de cameră de pe spate cuprinde patru senzori: unul principal, de 64MP cu f/1.7, un ultrawide de 8MP cu f/2.2, și un Macro, respectiv senzor de adâncime, ambele de 2MP cu f/2.4. 

Principalul atu al acestui telefon este în mod clar performanța, așa că nu pot spune că m-a surprins faptul că segmentul de cameră al telefonului nu este tocmai extraordinar. Principala este cam singura cameră care merită cu adevărat utilizată din acest telefon, deoarece ultrawide-ul și macro-ul nu au o calitate tocmai bună – vorbim totuși de 2MP în cadrul celui din urmă. 

Există însă și o parte pozitivă: principala de 64MP este capabilă să surprindă cadre foarte bune într-o lumină corectă, cu un nivel ridicat de detalii. Ba mai mult, modul portret merită folosit ori de câte ori ai ocazia, pentru că este bine integrat, deși o să îți mai joace uneori feste în ceea ce privește bokeh-ul. Culorile sunt relativ fidele pe principală, iar rezultatele finale, chiar dacă nu vor da pe nimeni pe spate, sunt suficient de bune cât să mulțumească un utilizator mai novice în ale fotografiei.

Există și o cameră de selfie de 13MP, cu f/2.2, ascunsă într-o gaură de tip „teardrop”, care se comportă destul de bine, și pentru care recomand din nou folosirea modului portret. Moto g30 filmează la calitate de 1080p, la 30 sau 60fps.

Motorola moto g30 rulează Android 11, iar compania se mândrește că nu include așa-numitul „bloatware” pe telefoanele sale – aplicații pe care utilizatorii nu le folosesc mai deloc sau care par că sunt introduse cu forța de producător.

The post REVIEW Motorola moto g30 – Performanță la 999 de lei appeared first on revista connect, gadgets & lifestyle..

. Sursa connect.ro.

Daca ti-a placut aceasta stire, foloseste butoanele de socializare de mai jos pentru a raspandi stirea.  Nu rata celelalte stiri din comunicatii. Vezi titlurile cele mai importante mai jos.

  Article "tagged" as:
  Categories:
scrie un comentariu

0 Comments

Nu sunt comentarii!

Tu poti fi primul care incepe o conversatie.

Scrie un comentariu

Datele tale sunt in siguranta! Adresa ta de email nu va fi publicata. Toate campurile sunt obligatorii.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.