Donald Trump vrea să își facă propria rețea de socializare în câteva luni


martie 22 13:59 2021

Stire IT din Comunicatii: Donald Trump vrea să își facă propria rețea de socializare în câteva luni

Fostul președinte american a indicat că își dorește să creeze propria sa rețea de socializare, după ce a fost înlăturat de pe Facebook și Twitter, iar planurile sale se pare că încep să se consolideze. Conform celor de la Deadline, Jason Miller, apropiat al lui Trump, a vorbit cu cei de la Fox News, informându-i că rețeaua va apărea „în următoarele două-trei luni”. 

Miller nu a specificat care vor fi funcționalitățile rețelei de socializare, însă insistă că aceasta „va redefini jocul” și va atrage zeci de milioane de utilizatori. 

Dacă rețeaua va deveni realitate, atunci cu siguranță va fi foarte populară printre fanii lui Donald Trump și ai partidului conservator din SUA, care sunt deja de părare că rețelele de socializare principale sunt împotriva ideologiilor lor. Alternative la Facebook și Twitter precum Parler sau MeWe notează că s-au bucurat de o creștere a noilor utilizatori, deoarece mulți dintre acești susținători se află în căutarea unor platforme cu moderare redusă.

Problema principală a lui Trump ar putea fi însă infrastructura rețelei. Deadline mai scrie că Shopify și Stripe deja au încheiat afacerile cu fostul președinte după protestele din Washington, de la începutul acestui an, iar principalii furnizori de tehnologie prin cloud, Microsoft și Amazon, ar putea să fie destul de reticenți să-i ofere lui Trump suportul necesar, în contextul acuzațiilor primite de acesta. Astfel, fostul președinte ar putea să se bazeze pe parteneri locali mai mici sau externi.

În plus, există posibilitatea ca Trump să își fi pus singur bețe în roate. Acesta a dorit limitații mai mari incluse în secțiunea 230 a Communications Decency Act (care protejează companiile de internet de orice vină în ceea ce privește conținutul distribuit de utilizatorii lor), ca urmare a războiului său cu Twitter, care adăugase o etichetă de fact-checking unei postări de pe contul fostului președinte. Practic, această secțiune le va permite unor utilizatori să dea în judecată rețeaua de socializare a lui Trump, dacă utilizatorii acesteia îi atacă în vreun fel sau promovează informații false sau violență.

The post Donald Trump vrea să își facă propria rețea de socializare în câteva luni appeared first on revista connect, gadgets & lifestyle..

. Sursa connect.ro.

Daca ti-a placut aceasta stire, foloseste butoanele de socializare de mai jos pentru a raspandi stirea.  Nu rata celelalte stiri din comunicatii. Vezi titlurile cele mai importante mai jos.

scrie un comentariu

0 Comments

Nu sunt comentarii!

Tu poti fi primul care incepe o conversatie.

Scrie un comentariu

Datele tale sunt in siguranta! Adresa ta de email nu va fi publicata. Toate campurile sunt obligatorii.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.