Peste 415.00 de numere de mobil au fost portate în acest an

iulie 12 14:46 2016

Stire IT din Comunicatii: Peste 415.00 de numere de mobil au fost portate în acest an

Potrivit ANCOM, de la lansarea portabilității numerelor și până la sfârșitul primului semestru al acestui an 3.057.298 de numere de telefon și-au schimbat operatorul dar nu și utilizatorul, 440.748 de numere fiind portate în prima jumătate a acestui an. În primele șase luni ale anului, media lunară de portări a fost de peste 73.000, superioară celei înregistrate pe parcursul anului trecut (70.000).medie portari telefonie 2016Telefonie mobilă

Din numărul total de portări efectuate de la lansarea portabilității și până în prezent, 80% (2.442.911) sunt numere de telefonie mobilă. RCS & RDS este furnizorul care a primit cele mai multe numere în propria rețea prin portare – 759.373, urmat de Vodafone cu 635.256 de numere, Orange cu 585.692, Telekom Romania Mobile Communications cu 428.509 și Telekom Romania Communications cu 33.281 de numere de telefonie mobilă portate.

În primul semestru al acestui an au fost portate 415.377 de numere de telefonie mobilă, din care aproape jumătate – 197.382 au fost atrase în rețeaua RCS & RDS, în timp ce Orange a câștigat prin portare 88.501 utilizatori, urmat de Vodafone cu 83.336, Telekom Romania Mobile Communications cu 33.600 și Telekom Romania Communications cu 12.538 de numere mobile portate.telefonTelefonie fixă

În cazul telefoniei fixe, 25 de furnizori au primit cele 614.387 de numere portate de la lansarea portabilității și până la 30 iunie 2016. Dintre acestea, cele mai multe au fost portate către RCS & RDS – 164.821, Vodafone – 148.163, UPC România – 130.534, Orange – 114.828 şi Telekom Romania Communications – 24.326. În funcție de reședință, cei mai mulți utilizatori de telefonie fixă care s-au portat sunt din Bucureşti – 185.560, capitala fiind urmată de judeţul Cluj cu 35.684 de numere portate, Timiş cu 30.103, Prahova cu 28.387 şi Galaţi cu 24.306.

În prima jumătate a anului au fost finalizate 25.371 de cereri de portare a numerelor fixe, din care 10.516 numere au fost portate în rețeaua RCS & RDS, 6.368 în rețeaua UPC România, 3.018 au fost castigate de operatorul Vodafone, 2.857 de Orange și 1.537 de numere au fost portate în rețeaua Telekom Romania Communications.

The post Peste 415.00 de numere de mobil au fost portate în acest an appeared first on Revista connect Romania.

. Sursa connect.ro.

Daca ti-a placut aceasta stire, foloseste butoanele de socializare de mai jos pentru a raspandi stirea.  Nu rata celelalte stiri din comunicatii. Vezi titlurile cele mai importante mai jos.

  Article "tagged" as:
  Categories: