vivo X80 Lite s-a lansat în Europa; Cât costă?


septembrie 23 06:06 2022

Stire IT din Comunicatii: vivo X80 Lite s-a lansat în Europa; Cât costă?

vivo X80 Pro este actualul flagship al companiei şi singurul din serie care venise în Europa. Până ieri cel puţin… când a sosit vivo X80 Lite. El a fost lansat în Cehia şi va ajunge şi în restul Europei, iar figura ne e familiară, deoarece avem de-a face aici cu un vivo V25 rebranduit.

La acest telefon remarcăm modelul inedit al spatelui şi modulul generos al camerei. Vine pe negru sau galben pal şi la interior se află un procesor MediaTek Dimensity 900. Clienţii din Cehia primesc o versiune cu 8 GB RAM şi 256 GB stocare. În spatele telefonului se află sticla Fluorite AG, care îşi schimbă culoarea în bătaia soarelui, dar asta doar pentru versiunea aurie. Am mai văzut telefoane care îşi schimbă culoarea de la vivo, precum vivo V23 5G.

Acolo expunerea la UV declanşa schimbarea de nuanţă. Bateria este una de 4500 mAh, fix cât avea şi vivo V25, iar telefonul beneficiază şi de încărcare la 44W, încărcare rapidă, care duce telefonul la 61% în 30 de minute. Toate într-un corp de 186 de grame, cu talie de 7.79 mm. Alte specificaţii includ Android 12 cu FuntouchOS 12 ca interfaţă custom şi un ecran AMOLED de 6.44 inch, cu refresh rate de 90 Hz şi rezoluţie Full HD+.

În privinţa camerelor, cea selfie impresionează prin rezoluţia de 50 MP. Cea din spate e generică: 64 MP + 8 MP ultrawide + 2 MP Macro. Partea bună e că filmează în 4K, ca şi cea frontală. Selfie phone-ul mai are şi certificare IP şi răcire cu vapor chamber. Costă 400 de euro.

The post vivo X80 Lite s-a lansat în Europa; Cât costă? appeared first on gadgets & lifestyle..

. Sursa connect.ro.

Daca ti-a placut aceasta stire, foloseste butoanele de socializare de mai jos pentru a raspandi stirea.  Nu rata celelalte stiri din comunicatii. Vezi titlurile cele mai importante mai jos.

  Article "tagged" as:
  Categories:
scrie un comentariu

0 Comments

Nu sunt comentarii!

Tu poti fi primul care incepe o conversatie.

Scrie un comentariu

Datele tale sunt in siguranta! Adresa ta de email nu va fi publicata. Toate campurile sunt obligatorii.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.