ASUS ZenFone 9 apare într-un magazin norvegian cu preţ, specificaţii, imagini


iulie 27 05:54 2022

Stire IT din Comunicatii: ASUS ZenFone 9 apare într-un magazin norvegian cu preţ, specificaţii, imagini

Suntem la doar o zi distanţă de evenimentul ASUS, care ni-l va aduce pe ASUS ZenFone 9 la nivel oficial. Se pare că nu mai avem model Flip în acest an, iar ZenFone 9 va fi, ca şi ZenFone 8 un telefon compact, cu ecran de 5.9 inch.

ASUS ZenFone 9 va fi prezentat pe 28 iulie şi a apărut deja la un retailer din Norvegia, Elkop. Magazinul a listat produsul, cu tot cu fotografii, preţ, specificaţii. Deşi telefonul are un ecran mic, de 5.92 inch, dimensiunile sale nu sunt foarte mici: 146.6 x 68.2 x 9.45 mm şi cântăreşte 165 de grame. E puţin mai lung decât ZenFone 8, dar şi mai îngust şi mult mai gros. Greutatea a scăzut cu 2 grame. În faţă se află un ecran AMOLED de 5.92 inch cu rezoluţie Full HD+ şi refresh rate de 120 Hz.

Corpul beneficiază de protecţie Gorilla Glass Victus, certificare IP, iar în faţă găsim şi o cameră selfie de 12 MP cu senzor Sony IMX663. În spate se află două camere, una de 50 MP cu senzor Sony IMX766, alături de stabilizare pe 6 axe cu gimbal, dar şi o cameră de 12 MP ultrawide. La interiorul lui ZenFone 9 se află un procesor Qualcomm Snapdragon 8+ Gen 1, 8 sau 16 GB RAM, plus 128 sau 256 GB stocare. Vine pe negru, albastru, roşu şi alb.

Pe partea de conectivitate găsim 5G cu 4 benzi, Wi-Fi 6E şi Bluetooth 5.2. Bateria de 4300 mAh se încarcă la 30W şi e cu 300 mAh mai mare decât la ZenFone 8. Retailerul promite actualizări Android până în august 2024. Preţul este de 800 de euro, pentru versiunea cu 8 GB RAM şi 128 GB stocare.

The post ASUS ZenFone 9 apare într-un magazin norvegian cu preţ, specificaţii, imagini appeared first on gadgets & lifestyle..

. Sursa connect.ro.

Daca ti-a placut aceasta stire, foloseste butoanele de socializare de mai jos pentru a raspandi stirea.  Nu rata celelalte stiri din comunicatii. Vezi titlurile cele mai importante mai jos.

scrie un comentariu

0 Comments

Nu sunt comentarii!

Tu poti fi primul care incepe o conversatie.

Scrie un comentariu

Datele tale sunt in siguranta! Adresa ta de email nu va fi publicata. Toate campurile sunt obligatorii.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.