PlayStation 5 Slim există, a fost creat de un YouTuber înaintea celor de la Sony


iunie 28 05:39 2022

Stire IT din Comunicatii: PlayStation 5 Slim există, a fost creat de un YouTuber înaintea celor de la Sony

Cei pasionaţi de DIY şi dispozitive trăznite asamblate de modderi talentaţi vor adora acest nou PlayStation 5. E mai mult de atât, e un PS5 Slim creat chiar înainte să o facă Sony. PlayStation 5 Slim Edition este creaţia YouTuberului Matthew Perks şi se vede mai jos.

Matthew e cunoscut pentru canalul său YouTube DIY Perks şi a lansat un clip de 30 de minute în care dezvăluie acest PS5 Slim. Perks a putut să reducă mărimea consolei sale de la mai bine de 10 centimetri la mai puţin de 2.5 centimetri în cadrul acestui proiect. Practic a desfăcut un PS5, i-a extras componentele şi le-a integrat într-o incintă din cupru, conectând o soluţie de răcire la placa de bază, alături de sursă.

Răcirea se face pe bază de lichid şi fâşii de cupru, iar produsul final a reuşit să obţină o răcire chiar mai bună decât PS5-ul clasic. Temperaturile la nivel de RAM şi VRAM s-au îmbunătăţit de asemenea. Video-ul prezintă toate procedurile necesare pentru a crea acest PS5 Slim, inclusiv probleme, dezavantaje şi neajusnuri de care s-a lovit modderul. Să sperăm că Sony ia exemplu de la acest YouTuber pentru a răci viitoarele versiuni de PS5.

Sony a început deja să reducă dimensiunea consolei sale, cel puţin începând cu interiorul. Variantele noi de PS5 Digital Edition sunt cu 300 de grame mai uşoare decât modelul de la debut. A fost schimbat şi şurubul care permite ataşarea suportului şi a fost inclus un heatsink nou. Consolele Slim au totuşi un dezavantaj: sunt fabricate din materiale mai ieftine, iar PS4 Slim a renunţat la portul optic de pe modelul de la debut.

The post PlayStation 5 Slim există, a fost creat de un YouTuber înaintea celor de la Sony appeared first on gadgets & lifestyle..

. Sursa connect.ro.

Daca ti-a placut aceasta stire, foloseste butoanele de socializare de mai jos pentru a raspandi stirea.  Nu rata celelalte stiri din comunicatii. Vezi titlurile cele mai importante mai jos.

scrie un comentariu

0 Comments

Nu sunt comentarii!

Tu poti fi primul care incepe o conversatie.

Scrie un comentariu

Datele tale sunt in siguranta! Adresa ta de email nu va fi publicata. Toate campurile sunt obligatorii.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.