Huawei Mate X2 s-a lansat oficial: Preț și specificații


februarie 22 16:38 2021

Stire IT din Comunicatii: Huawei Mate X2 s-a lansat oficial: Preț și specificații

Huawei a anunțat oficial lansarea celui mai nou telefon cu display pliabil, Huawei Mate X2. Spre deosebire de primul model, acesta a adoptat un ecran care se pliază spre interior, similar celui pe care îl putem vedea pe Samsung Fold. Huawei Mate X2 se va lansa fără serviciile Google instalate, ca urmare a restricțiilor impuse de Statele Unite asupra companiei din China.

Noul smartphone pliabil va rula EMUI 11.0 care are la bază versiunea Android 10, planul Huawei fiind upgrade-ul acestuia la prima iterație a sistemului de operare produs in-house, HarmonyOS. Acesta va fi primul terminal al companiei care va rula OS-ul dezvoltat de Huawei, despre care s-a zvonit tot mai mult în ultima vreme, și care va fi lansat în luna aprilie a acestui an.

Huawei Mate X2: Specificații

Ecranul intern al lui Huawei Mate X2 are o diagonală de 8 inci și vine setat la o rezoluție de 2480 x 2200, în timp ce display-ul extern, cel mic, are o diagonală de 6,45 inci și vine setat la o rezoluție de 2700 x 1160. Ambele ecrane dispun de panouri OLED cu rată de refresh de 90 Hz. „Sub capotă”, Mate X2 dispune de procesorul flagship al Huawei, Kirin 9000, ajutat de 8 GB de memorie RAM și o baterie de 4400 de mAh cu funcție de fast charge 55W.

Pe spatele șasiului, Mate X2 dispune de o cameră cu patru senzori: un wide-angle de 50 MP, un ultrawide de 16 MP, un telephoto de 12 MP i un SuperZoom de 8 MP cu zoom optic de 10X. Camera de selfie de 16 MP este amplasată pe display-ul exterior al telefonului.

Huawei Mate X2: Preț

Noul Huawei Mate X2 a fost lansat momentan doar pe piața din China, iar destinul european al acestuia este încă incert. Cele două variante disponibile ale acestuia costă aproximativ 2785 de dolari americani pentru 256 GB spațiu de stocare, respectiv ~2940 de dolari americani pentru 512 GB spațiu de stocare.

The post Huawei Mate X2 s-a lansat oficial: Preț și specificații appeared first on revista connect, gadgets & lifestyle..

. Sursa connect.ro.

Daca ti-a placut aceasta stire, foloseste butoanele de socializare de mai jos pentru a raspandi stirea.  Nu rata celelalte stiri din comunicatii. Vezi titlurile cele mai importante mai jos.

  Article "tagged" as:
  Categories:
scrie un comentariu

0 Comments

Nu sunt comentarii!

Tu poti fi primul care incepe o conversatie.

Scrie un comentariu

Datele tale sunt in siguranta! Adresa ta de email nu va fi publicata. Toate campurile sunt obligatorii.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.