Server Config, your IT experts – interviu cu Radu Moți, General Manager Server Config


iulie 10 11:16 2018

Stire IT din Comunicatii: Server Config, your IT experts – interviu cu Radu Moți, General Manager Server Config

connect: Cum a luat naștere compania Server Config și care sunt rezultatele financiare obținute pe anul trecut?

Radu Moți: Am început în 2009, iar obiectul principal de activitate era service-ul de echipamente IT. După o perioadă, ne-am dat seama că ceva lipsește din piață, și anume echipamentele profesionale. Marea majoritate a clienților noștri foloseau echipamente consumer pentru a-și desfășura activitatea de business, în mare parte din cauza faptului că echipamentele dedicate noi erau și sunt foarte scumpe. Astfel a apărut nevoia de ”refurbished„. Primul import de echipamente refurbished l-am făcut la începutul anului 2015, iar de atunci suntem într-o continuă creștere. Am încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de peste 750.000 de euro, iar anul acesta previzionăm că vom depăși pragul de 1.000.000 de euro.

connect: Ce categorii de produse și branduri cunoscute comercializați? Care sunt atuurile ce vă evidențiază de concurență?

Radu Moți: Suntem specializați în comercializarea de stații grafice (atât desktop cât și mobile) și servere refurbished. Avem în portofoliu echipamente ale brand-urilor cu renume în acest domeniu: Dell, HP, Lenovo, etc. Suntem pasionați de ceea ce facem, flexibili și, cel mai important, oferim clienților noștri consultanța de care au nevoie în momentul în care trebuie să facă o achiziție în acest domeniu. Am fost primii din România care am avut disponibil un configurator pentru stațiile grafice și, din informațiile mele, suntem momentan singurii care avem disponibil un configurator de servere refurbished.connect: Ce trebuie să știe un utilizator sau un client business atunci când accesează site-ul server-config.ro?

Radu Moți: Avem disponibilă o gamă largă de echipamente și putem livra peste 90% din produsele listate pe site-ul nostru direct din stoc, în 24-48H. În cazul în care un client nu este hotărât sau nu știe exact de ce echipament are nevoie, noi îl putem consilia, astfel încât să facă cea mai bună alegere în bugetul de care dispune. Astfel, clienții noștri pot să își achiziționeze echipamente profesionale la prețuri care de cele mai multe ori sunt și cu 50% mai mici decât ale unui produs similar nou.

connect: Care este granița care separă produsele refurbished de cele second-hand? Ce garanție oferiți la produse?

Radu Moți: Produsele refurbished pe care noi le comercializăm sunt echipamente IT cu configuraţii solide, fiind special create pentru mediul de afaceri. Arată foarte bine şi funcţionează excelent. Produsele refurbished au un grad de uzură foarte mic, de cele mai multe ori insesizabil, având un aspect vizual plăcut. Pentru că avem încredere deplină în echipamentele din portofoliul nostru, produsele refurbished beneficiază de o perioadă de garanție de minim 24 de luni (36 de luni pentru stațiile grafice) cu posibilitatea extinderii până la 60 de luni a acestei perioade. De cele mai multe ori, diferența între produsele refurbished și cele second-hand este de natură estetică – produsele SH au defecte optice, mici zgârieturi sau pixeli mort în cazul monitoarelor. De asemenea, garanția pe care o oferim pentru produse SH este de 12 luni, deci mai mică decât în cazul echipamentelor refurbished.

connect: Având în vedere că fiecare client are nevoi specifice, cum se alege stația grafică potrivită?

Radu Moți: Așa este, stațiile grafice au o pondere de peste 60% din business-ul nostru, luând în calcul și stațiile grafice mobile. Alegerea workstation-ului potrivit ține de mai mulți factori. În primul rând, trebuie identificate clar nevoile clientului – ce soft-uri folosește, de ce resurse au acele soft-uri nevoie și, mai ales, care din opțiunile soft-urilor sunt prioritare. Stațiile grafice se configurează specific, astfel că în același buget se poate achiziționa o configurație care să fie foarte bună pe randare 3D, dar să se descurce mediocru în editare foto sau invers. De aceea identificarea nevoilor este primordială. În al doilea rând, este foarte important factorul buget, acesta trebuie să fie dimensionat în concordanță cu așteptările și cu complexitatea task-urilor la care va fi supus acel echipament.

connect: Alegerea stației potrivite pare să fie destul de complicată. Clienții apelează la dvs. pentru consultanță sau vin cu ”temele făcute”?

Radu Moți: Depinde de experiența fiecăruia. Avem clienți care știu exact de ce au nevoie, au stabilit clar și bugetul în care vor să se încadreze – pentru ei achiziția este mai ușoară. Aleg o configurație disponibilă sau optează pentru o configurație personalizată, disponibilă prin intermediul configuratorului nostru. Însă cei mai mulți apelează la noi pentru consultanță – ori este vorba de primul workstation pe care îl achiziționează, ori au nevoie de ajutor în identificarea nevoilor (sau mai degrabă corelarea lor cu o anumită configurație). Noi avem experiența necesară să îi ajutăm în alegerea echipamentului potrivit și o facem foarte bine. În acest sens vorbește de la sine rata de retur a echipamentelor achiziționate de la noi, care este de sub 0,5%.

connect: Aveți o ofertă mare de produse și pe partea de servere. Care sunt produsele cele mai comercializate? În ce domenii activează clienții care își achiziționează aceste echipamente?

Radu Moți: Într-adevăr, comercializăm o gamă largă de servere refurbished. Datorită faptului că sectorul Enterprise începe să crească și în România, cererea pentru servere este în continuă creștere. Cele mai vândute sunt cele din gama de preț 5.000-10.000 de lei, în configurații care se pretează pentru virtualizare sau servere de aplicații. De asemenea, tot mai mulți clienți optează pentru configurații custom, pe care și le pot realiza prin intermediul configuratorului disponibil pe site-ul nostru. Clienții au domenii de activitate diverse: datacentere, televiziune, domeniul medical, companii multinaționale, industria petrolieră, IT, etc.connect: Ce alte categorii de produse urmează să comercializați în magazinul online în viitorul apropiat?

Radu Moți: Încercă să venim tot timpul în întâmpinarea clienților noștri, prin anticiparea nevoilor pe care ei le au. De aceea, urmează să mărim portofoliul de servere, mai ales pe partea de storage. Vom avea de asemenea în portofoliu modele tot mai noi de stații grafice și laptop-uri. Totodată, vom avea disponibile echipamente de printing, din gama Enterprise, fully refurbished – cu tonere noi, consumabile noi, practic echipamente noi, dar cu un contor de pagini scoase.

connect: Cum se prezintă segmentul IT&C din punctul dvs. de vedere (faceți o radiografie) și la ce credeți că trebuie să ne așteptăm în următorii ani?

Radu Moți: Segmentul IT&C este într-o continuă dezvoltare la noi în țară. Astfel, dacă în urmă cu câțiva ani investițiile în infrastructura IT erau realizate în special în companii multinaționale, în ultima perioadă asistăm la o cerere tot mai mare din partea companiilor românești. Tot mai mulți antreprenori români înțeleg că nu se pot dezvolta fără o infrastructură adecvată, că echipamentele folosite trebuie să fie special concepute pentru activitatea pe care o desfășoară. Începem să vedem departamente IT dedicate în tot mai multe companii medii, ceea ce este îmbucurător. Suntem convinși că cererea de echipamente profesionale (mai ales cele din gama refurbished) va crește în următoarea perioadă.

connect: Care sunt planurile de dezvoltare ale companiei pentru anul în curs?

Radu Moți: Am început anul bine, am reușit să ne mutăm într-un sediu nou, mai mare decât cel pe care îl dețineam înainte. Avem în plan ca până la sfârșitul anului să extindem și mai mult această suprafață, mai ales cea de depozitare. După cum am menționat mai devreme, urmează să diversificăm portofoliul de produse pentru a satisface cât mai bine cerințele clienților noștri. Totodată, urmează să încheiem parteneriate cu câțiva producători de soft-uri CAD, proiectare și editare foto/video, pentru a putea oferi clienților noștri soluții complete atât hardware cât și software.

The post Server Config, your IT experts – interviu cu Radu Moți, General Manager Server Config appeared first on Revista connect Romania.

. Sursa connect.ro.

Daca ti-a placut aceasta stire, foloseste butoanele de socializare de mai jos pentru a raspandi stirea.  Nu rata celelalte stiri din comunicatii. Vezi titlurile cele mai importante mai jos.

scrie un comentariu

0 Comments

Nu sunt comentarii!

Tu poti fi primul care incepe o conversatie.

Scrie un comentariu

Datele tale sunt in siguranta! Adresa ta de email nu va fi publicata. Toate campurile sunt obligatorii.

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.